INVESTIGAȚII

tech-features-bg

În vederea asigurării unui nivel ridicat de încredere a investitorilor și a consumatorilor în piața internă, prin evitarea conflictelor de interese, auditorii statutari și firmele de audit sunt supravegheate de ASPAAS, autoritatea de reglementare în domeniul auditului statutar.

Alături de procesul de monitorizare preventivă a auditorilor (respectiv inspecțiile periodice de asigurare a calității), ASPAAS este responsabilă și cu instituirea și implementarea unui sistem eficace de investigații și sancțiuni pentru a detecta, corecta și preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar. ASPAAS își exercită competențele de investigare sau sancționare în conformitate cu legea 162/2017 în oricare din următoarele moduri:

  1. direct;
  2. în colaborare cu alte autorități;
  3. prin sesizarea autorităților judiciare competente.

ASPAAS cooperează cu autoritățile competente sau cu alte organisme relevante ale țărilor membre ale ale Uniunii Europene sau țărilor terțe cu privire la verificările de asigurare a calității și cu privire la investigațiile auditorilor statutari și ale firmelor de audit conform Directivei 43/2006 cu modificările și completările ulterioare.

tech-features-bg-2-1200x53